Fifa 09 PC Demo Review

Publicat: 15 Septembrie 2008 de catre Sirius

An de an, începând cam cu Fifa 06 (deși unii mai pesimiști ar spune chiar 04) ni se promiteau îmbunătățiri colosale versiunii PC a jocului de fotbal de la EA Sports și se făcea o grămadă de tam-tam mediatic pentru ca apoi să constatăm că jocul e aproape același cu versiunea precedentă, iar noutățile erau simple pocnitori în ochii jucătorilor. În 2007 situația s-a agravat atunci când între versiunile pentru consolele next gen și cea de PC a Fifa 08 a apărut o diferență majoră în termeni de grafică și gameplay (cea pe console era pur și simplu o simulare extraordinară), iar toată lumea s-a grăbit să anunțe că pe PC seria se apropie de sfârșit.

Anul acesta însă EA a suprins când a anunțat că versiunea de PC a Fifa 09 va fi dezvoltată independent, renunțându-se la metoda anterioară, portarea de pe Playstation 2. Vechea metodă avea mai multe neajunsuri, pe lângă grafica învechită era și controlul deficitar, din cauza faptului că cei care nu aveau un gamepad erau mult discriminați de interpretarea greșită a engine-ului a direcției paselor, în timp ce schemele sau indicațiile tactice (așa precare cum sunt) necesitau sincronizarea unor combinații de taste care ar fi făcut mândru oricare joc din seria Mortal Kombat.

Acum iată că toate acestea erau scoase din schemă și se părea că în sfârșit varianta de PC va intra într-o nouă eră, ch iar dacă puțini își permiteau să spere că se va apropia măcar de varianta pentru Xbox360/PS3. Au început din nou să apară interviuri, imagini, promisiuni și interesul a crescut simțitor. În fine, toți posesorii de PC-uri au așteptat cu nerăbdare data de 11 septembrie când trebuia lansat demo-ul Fifa 09 PC. A trecut și această dată, l-am jucat cu toții și acum, înainte de apariția jocului full e cazul să tragem linie și să vedem ce putem concluziona. A reușit să se ridice la nivelul așteptărilor? Este o renaștere a seriei? Se apropie măcar de ideea de simulator de fotbal? Să descoperim împreună...

Încă înainte de a intra în meciul propriu zis observăm o îmbunătățire în calitatea demo-ului față de anii precedenți. Acum nu mai ne este prezentață o variantă cu grafică scăzută, o repriză și lipsa oricăror opțiuni. Dimpotrivă, majoritatea opțiunilor de configurare (grafică, taste etc.) sunt la locul lor, având desigur mai puțini parametri (ce deja pot fi schimbați prin diferite patch-uri). Acest lucru nu are mare importanță pentru jocul full, dar e deja un semn că producătorii s-au gândit puțin la ceea ce vor prezenta și că în sfârșit acordă seriozitate și acestei variante. Trecem peste aceasta, selectăm modul de joc (Team sau Be A Pro), alegem stadionul (doar Wembley este disponibil, cu câteva opțiuni a vremii și timpului de joc) apoi cele două echipe combatante (dintre AC Milan, Chelsea, Marseille, Real Madrid, FC Shalke 04 și FC Toronto) și suntem gata de joc.

Prima oară când am jucat mi-a venit să zic că ”gata, nu s-a schimbat nimic, e clar că ăștia au fost niște papagali mincinoși iar”, însă am rezistat tentației și am încercat să observ totuși dacă s-a schimbat ceva. Și într-adevăr, primul lucru care sare în ochi e grafica, care a suferit anumite schimbări. Dacă stadioanele arată la fel (da, asta înseamnă și veșnicul public de carton), pe teren lucrurile încep să arate mai bine. Iarba arată mai bine, în cutscene-uri sau la lovituri libere, aut-uri de poartă etc. observându-se chiar că este randată 3D și arată foarte bine. Jucătorii au și ei o calitate grafică ridicată, iar fețele sunt mai bine realizate. Iluminarea generală a fost lucrată și ea, însă aici este o chestiune de gust, unora le poate plăcea altora nu. În fine mingea arată parcă un pic cam mare în cadrele apropiate, însă în marea parte a jocului nu este ceva foarte sesizabil.

Ajugem și la partea cea mai importantă și anume gameplay-ul. Dacă inițial m-a lovit senzația de clonă a versiunilor precedente, după mai multe meciuri și o examinare mai atentă a ceea ce se întâmpla pe ecranul monitorului acea senzație s-a schimbat destul de mult. În bine. M-am uitat de-a lungul anilor la mai multe partide de fotbal în realitate și am văzut că puține se pot încadra în acea noțiune de super-partidă, cu ruperi de ritm seznaționale, risipă de efort considerabilă, tactică perfectă, mișcări non-stop ale jucătorilor și spirit de echipă la înălțime. Majoritatea meciurilor în schimb arătau multe pase înapoi, joc destul de confuz, atacanți pomenindu-se în postura de conducători de joc și construcții laborioase, cu multe pase neclare și ușor de combătut de apărarea adversă. În mod surprinzător, am văzut în demo-ul Fifa 09 o simulare destul de exactă a acestui tip de joc. Dacă gândești rapid, cu pase rapide înainte și sprinturi, ajungi în postura enervantă din jocurile precente în care ești cu atacantul singur, nu vine nimeni la susținere, și o pornești la sprint și schimbări de direcție, bazându-te pe prostia AI-ului.

Însă când am încercat o pasă înapoi sau in lateral, am observat cum jucătorul care o dăduse pleca imediat în față și-și crea un culoar sau o superioritate. De asemeni, când construiam astfel, cu pase repetate și un ritm mai lent, am observat cum jucătorii de pe benzi începeau și ei să sprinteze, oferindu-ți ocazia de a le da o pasă în adâncime și a creea o ocazie importantă. Ba chiar am reușit și un contra-atac în viteză terminat cu golul unui mijlocaș venit din linia a doua, foarte asemănător cu ceea ce se îmtâmplă de multe ori în realitate. Iar acest fapt rar de tot mi-a ieșit în seriile trecute, și de multe ori se întâmpla foarte artificial. În concluzie, mișcarea jucătorilor pe teren este îmbunătățită, in condițiile de mai sus.

Desigur, unele din vechile probleme au rămas la acest capitol, în special aceea a direcției paselor. Nu de puțineori se întâmplă să vezi un jucător demarcat, mental să vrei să-i trimiți lui balonul, apeși tastele de direcție spre acesta și...constați că mingea se duce în altă parte, de preferință la un adversar, și toată faza e pierdută. Aici întervine însă noua găselniță EA Sports, care arată că totuși și-au dat seama de faptul ca PC-ul are și un mouse. Odată ce selectăm control prin mouse lucrurile se schimbă radical. Pasele merg direct la locul indicat de cursor și problema automat dispare. Schemele de asemenea se fac super ușor, prin ținerea apăsată a butonului din mijloc al mouse-ului și mișcarea acestuia în diferite secvențe de direcții. Evident, ia destulă vreme până te poți obișnui cu un astfel de control, mai ales în apărare când te grăbești să degajezi și constați că ai lăsat cursorul aiurea, iar astfel faci cadou un corner echipei adverse. O dată trecut peste acea barieră gameplay-ul capătă o nouă față și începe să devină destul de spectaculos, chiar dacă ritmul, cum spuneam și mai sus, nu este printre cele mai spectaculoase. 

În afară de aceste adiții, se observă că s-a lucrat la coliziuni și acum când vii cu fundașul în linie dreaptă spre atacantul advers și încerci să-l deposedezi ambii jucători se lovesc și mingea se duce aiurea, plus că de multe ori se poate dicta și fault. Acum trebuie mai multă atenție la unghiul din care începe deposedarea, uneori o intrare prin alunecare corect executată fiind chiar mai eficientă. La duelurile aeriene n-am văzut o prea mare schimbare, în ciuda a ce au zis producătorii. Stopurile și preluările însă par mai bine realizate, alternând între bine făcute și mai slab, întocmai ca în realitate. Animațiile sunt și ele mai de calitate, însă fără vreo prea mare îmbunătățire. La celebrările golurilor mi s-a părut chiar că există o anume redundanță. În fine, arbitrii sunt destul de inerți.

Despre sunet nu se pot spune prea multe, decât că lipsa comentariului în demo e mai degrabă un plus, privind calitatea sa din ultimii ani. La fel, despre sountrack nu mă pot exprima până la versiunea finală. În joc sunetele sunt destul de sărăcăcioase, însă scandările publicului sunt realizate bine și se simte când gazdele sunt în avantaj sau dimpotrivă, încasează goluri.

Ca o concluzie generală, se poate spune că varianta Fifa 09 va fi în sfârșit o evoluție față de precedentele. Nu va fi una majoră, deoarece jocul încă suferă ocazional de multe neajunsuri, moștenire a experiențelor precedente însă una peste alta este un pas înainte. Și dacă acest pas înainte va fi urmat de alții, și va fi folosit ca bază pentru dezvoltare, sunt șanse ca jocul să crească calitatativ din ce în ce mai mult.

Sirius

 

Articole similare

Primul review al Fifa 09

Sweetpatch a anuntat aparitia primului review al Fifa 09. Acesta a aparut in revista engleza Official Play...

Nou review Fifa 09 - Xbox360

Demo Fifa 09 pentru PS3 lansat

Demo Fifa 11 PC, PS3 si Xbox 360

Demo Fifa 09, lansat in 11 Septembrie

Recomandari

FifaRomania la final: 2002-2014

In luna august 2002 a pornit la drum FifaRomania. Chiar daca primele patchuri au fost lansate incepand...

Data lansare Fifa 13 demo

Descarca RLSP 2012

Data de lansare pentru RLSP 2012

Imagini RLSP 2012 si FR Database Change

Aprobarea comentariilor

Prin intermediul acestei sectiuni a FifaRomania dorim sa promovom discutii civilizate pe marginea celor mai importante subiecte legate de comunitatea jocurilor de fotbal. Inainte de a publica un comentariu, va rugam sa cititi si sa respectati urmatoarele reguli:

  1. Nu postati mesaje ce nu au legatura cu subiectul discutat. Toate mesajele ce deviaza de la subiectul principal al articolului vor fi sterse.
  2. Pastrati o atitudine respectuasa fata de cei ce au comentat inaintea dumneavoastra. Respectati parerile altora, chiar daca acestea nu corespund cu ideile dumneavoastra.
  3. Folositi un limbaj normal si corect, astfel incat mesajele sa fie usor de citit. Respectati regulile de baza ale gramaticii limbii romane si incercati sa pastrati un ton coerent folosind semnele de punctuatie.
  4. Cititi-va comentariul inainte de a-l publica.

Comentarii

blog comments powered by Disqus

Blogul FifaRomania

IntuDo - Organizeaza-ti taskurile